Piticii din Padurea Verde
Pret cu TVA inclus
Descriere
Pitici? Da, dar nu orice fel de pitici, ci unii grozav de simpatici, căci marele dar al lui Walter Riess e să ne înveselească pe toți. Copiii trăiesc în lumile închipuite de el, se împrietenesc într-o clipă cu micii eroi și sunt atenți la fiecare detaliu. Iar cei mari se amuză de dialogul cultural, de trimiterile către alți artiști sau chiar către altearte. E mult suflet și multă imaginație în fiecare pagină din cărțile lui Riess, iar asta nu poate decât să ne cucerească.
Despre autor:
WALTER RIESS este un cunoscut ilustrator şi arhitect român. Are o experienţă bogată în domeniul graficii de carte, SF şi BD. A realizat coperţile şi ilustraţiile pentru mai mult de 500 de titluri publicate în România. Deţine un Certificat de onoare pentru ilustraţie (2008), Copenhaga, distincţie a Asociaţiei editurilor europene pentru tineret, IBBY, pentru grafica cărţii FABULE de La Fontaine. Are numeroase expoziţii în ţară şi în străinătate. Cartea de faţă, PITICII DIN PĂDUREA VERDE este rezultatul pasiunii sale pentru desen, începută în copilărie, atunci când a dorit să scrie şi să ilustreze cărţi pentru cei mici.
Caracteristici:
Autor: Walter Riess
Pagini: 40 + 8
Mărimi: 22,5 x 22,5
Copertă: Cartonată
Vârstă: 3 - 6 ani
Opinii
Pareri Piticii din Padurea Verde
Spune-ne parerea ta despre acest produs si porneste discutia.
Detii sau ai utilizat produsul?
Clientii www.edituradph.ro nu au adaugat inca opinii pentru acest produs. Fii primul care adauga o parere, folosind formularul de mai jos.
Aceasta actiune necesita acceptarea cookie-urilor, conform GDPR
Alerta de pret
Produse similare
Max ramane peste noapte la Paula
Ura! Pentru prima dată, Max are voie să rămână peste noapte la prietena lui, Paula. Își face rapid bagajul: pijamaua, periuța de dinți și,...
Facem cu randul
Doi norişori frățiori, Bafi şi Mufi, ne învață cum să cooperăm, cum să avem răbdare, empatie şi respect față de alegerile celorlalți.
O lume a recunostintei
O carte pentru copii din care aceștia învață ce înseamnă recunoștința față de oameni și natură.
Pandahat are o surioara
Povestea ne conectează cu idea de a fi împreună cu copilul în procesul de adaptare de la venirea nou-născutului până când se solidifică relația...
Cara - O țestoasă cu totul specială
Cara este o țestoasă care trăiește în pădure, dar este una cu totul specială! Așa că, într-o frumoasă dimineață de vară, s-a gândit că ar fi mai...
Saltino - Un căluț năzdrăvan
Saltino este un căluț tânăr și vesel care însă are un obicei rău: nu-și ascultă mama
Calatoreste, Invata, Exploreaza: Spatiul, Sistemul Solar
Pornește într-o călătorie spațială ca un adevărat astronaut! Citește cartea și lasă-ți imaginația să zboare printre galaxii!