Plansa sistemul solar: Planetele sistemului solar
( 1 Opinie )
Pret cu TVA inclus
Descriere
Planetele sistemului solar
Sistemul solar este format din Soare împreună cu sistemul său planetar, Acesta cuprinde opt planete mari, peste 100 de sateliți, peste 1800 de asteroizi cu orbite cunoscute, peste 600 de comete, o mulțime de meteoriti, gaz și praf cosmic.
Timp de câteva mii de ani umanitatea, cu puține excepții, nu a recunoscut existența sistemului solar si care sunt planetele sistemului solar. Oamenii credeau că Pământul se află în centrul Universului și este cu totul diferit de celelalte obiecte divine și eterice care se mișcă pe cer.
Planșa Planetele Sistemului Solar îi face pe copii să observe și să învețe planetele sistemului solar în ordine, cum sunt așezate,, dimensiunile acestora față de Pământ, culoarea fiecăreia și cât de mare este de fapt Soarele. Fiecare planetă are particularitățile ei care sunt date de compoziția acestora, iar din această planșă veți afla caracteristicile principale ale fiecarei planete: Mercur, Venus, Pământ, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus, dar și ale Soarelui.
Planșa "Planetele sistemului solar" este destinată copiilor cu vârsta peste 4 ani și cu siguranță nu trebuie să lipsească din școli, gradinițe sau casele dumneavoastră.
Specificații
Dimensiuni: 68 x 48 cm
Cartonată
Caracteristici
Format | Plansa |
Varsta | 5, 6, 7, 8 |
Pagini | 32 |
Marimi | 500 x 700 |
Tip coperta | Cartonata |
Opinii (1)
Detii sau ai utilizat produsul?
Aceasta actiune necesita acceptarea cookie-urilor, conform GDPR
-
Opinie scrisa de Stancu Alexandra 24, Apr 2021Bun
Alerta de pret
Produse similare
PLANSA - Culori si forme geometrice plansa
Plansa contine principalele forme geometrice, frumos colorate.
Plansa - Animale domestice
Plansa cu animale domestice pentru copiii cu varsta intre 2-4 ani. Marime: 50 x 70 cm, Coperta Cartonata Plastifiata
Plansa - Animale salbatice
Plansa - Animale salbatice Plansa "Animale salbatice" este o plansa educativa educativa ilustreaza animale salbatice precum: - Leu - Hiena - Tigru - Leopard - Elefant...
Plansa - Inmultirea
Plansa - Tabla inmultirii Pliantul contine tabla inmultirii organizata in coloane si evidentiate prin culori. Elevul poate utiliza plansa pentru invatarea si exersarea inmultirii.
Gimnosperme si angiosperme
Livrarea acestui produs necesită adăugarea unei contravalori a transportului de planșă pe lângă acest produs.
Animale vertebrate si nevertebrate
Livrarea acestui produs necesită adăugarea unei contravalori a transportului de planșă pe lângă acest produs.
Tipuri de ecosisteme
Livrarea acestui produs necesită adăugarea unei contravalori a transportului de planșă pe lângă acest produs.
Harta Europei
Livrarea acestui produs necesită adăugarea unei contravalori a transportului de planșă pe lângă acest produs.
Harta lumii
Harta jucăușă în care sunt ilustrate monumentele, tradițiile și aspectele speciale ale lumii pe lângă granițele și relieful acesteia.
Plansa - Alfabetul ilustrat al limbii spaniole
Plansa Alfabetul ilustrat al limbii spaniole include alfabetul limbii spaniole împreună cu numele unor animale în limba spaniolă.
Plansa - Alfabetul animalelor in limba germana
Plansa ce include alfabetul limbii germane împreună cu numele unor animale în limba germană.
Plansa - Alfabetul ilustrat al limbii franceze
Plansa ce include alfabetul limbii franceze împreună cu numele unor animale în limba franceză.